Am Impartit la 2 Prima Evadare

//Am Impartit la 2 Prima Evadare

Am Impartit la 2 Prima Evadare

Prima Evadare nu este o competiție, este o dovadă de curaj, iubire, pasiune, perseverență, sinceritate și aș mai putea înșira câteva.
Atunci când te împarți la 2, planurile le faceți împreună, nu? Așa am procedat și noi cu Prima Evadare. L-am întrebat, ne-am sfătuit, ne-am sucit și ne-am înscris, până la urmă. A fost frumos sentimentul înscrierii, amândoi eram foarte fericiți pentru că niciunul dintre noi nu mai participase, până acum, la o competiție dedicată bicicliștilor. În plus, am simțit gustul plimbărilor cu bicicleta pe drum forestier, după această experiență.

Ne-am pregătit moral și spiritual, o săptămână am mâncat ceva mai sănătos și am pedalat mai cu spor înspre birou, lăsând bicicleta de oraș acasă. Am urcat dealuri ceva mai energic decât de obicei, am schimbat vitezele mai rar pentru a solicita mai mult musculatura și am alergat mai cu pasiune la squash. Am dormit ceva mai mult, nu am făcut excese de niciun fel și am fost foarte atenți.

Câteva reguli simple

A sosit și ziua cursei, ne-am trezit dimineață am mâncat bine și am stabilit câteva reguli simple, de acasă:

  • „dacă unul dintre noi nu mai poate, renunțăm amândoi”
  • „dacă unul dintre noi se oprește, ne oprim amândoi”
  • „dacă cineva ne cere ajutorul, ne oprim amândoi să îl ajutăm”
  • „dacă avem copii în față, încercăm să îi evităm ușor, fără să îi speriem”
  • „ne simțim bine, da? Acesta este scopul nostru suprem”.

Amândoi am fost pe tot parcursul cursei, amândoi ne-am susținut și ne-am încurajat și tot amândoi am ajuns și la finish, cu bucurie în suflet și cu o satisfacție enormă.
Așa ne-am data seama că Prima Evadare este o experiență și pentru 2 oameni simpli care încă nu sunt siguri că își doresc să jure credință pururi și să se împartă toată viața la același număr 2.
Deși stabilești încă de la început toate regulile de rigoare, pe parcursul competiției se întâmplă niște lucruri, te încearcă niște sentimente pe care nu credeai că le porți cu tine.

Provocările de pe traseu

(Provocare nr. 1) Atunci când te-ai oprit și te depășesc copii de 10 ani, nu îți mai vine să bei apă DELOC 🙂 și te întrebi „de unde au ăștia mici atâta energie?!” Apoi, îți dai seama că ești acolo să te distrezi și nu să concurezi. Dar până îți dai seama, îi spui coechipierul, „hai că știu că poți mai repede, hai un pic mai repede, te rooog!”
(Provocarea nr. 2) Ai prins o viteză constantă și mergi chiar bine, ai 12 – 13 km / h și zici că merge chiar bine competiția asta, te gândești chiar să mai crești puțin media, când, la orizont ți se arată o mare potecă plină de bălți și noroi. Treci prima potecă mai pe bicicletă, mai pe lângă bicicletă și te urci la loc să îți reiei ritmul constant. Dar ce să vezi la orizont același peisaj cu noroi. Ca să fie treaba bună, alunecă bicicleta și te tăvălești puțin și prin noroi. Partea proastă este că vezi peisajul acesta pentru mai bine de 10 km. Există un moment când le urezi toate cele bune organizatorilor, îți juri că nu vei mai recomanda vreodată competiția cuiva și mergi mai departe. După care, îți readuci aminte că ești acolo să te simți bine și îi șoptești partenerului, „să vezi ce o să mai râdem de chestia asta cu noroiul după”.
(Provocarea nr. 3) Ți se rupe rucsacul și te gândești să îl legi de ghidon ca să nu arunci totul. Dar până la urmă, îți îndeși totul în buzunarele tricoului și arunci rucsacul fără remușcări.
(Provocarea nr. 4) La începutul traseului, primii 20 de km este o combinație de drum forestier cu asfalt. Majoritatea traseului, adică undeva la 35 – 40 de km sunt prin pădure, pietriș, noroi, gropi adânci, drum denivelat, foarte solicitant. Te dor mâinile cu tot cu degetele, palma a luat forma ghidonului, iar când încerci să bei apă, te dor toate. Te tot rogi să mai vină asfaltul și nu vine. Iar te mai iei puțin, doar puțin de organizatori și treci mai departe. Îți amintești scopul concursului stabilit încă de acasă, treci mai departe și te bucuri, te bufnește râsul.

Concluzia

Râsul cel mai cu poftă îl simți, însă, la finish, când vă țineți de mână și sunteți atât de mândri de omul pe care îl aveți alături. Vă amintiți, cu o poftă de mâncare în stomac, toate provocările cursei, râdeți și vă simțiți bine, deși sunteți plini de noroi. Vă pupați sărat și cam asta e treaba, este clar că veți putea să treceți și peste altele mai grele împreună, tot amândoi.
Asta a fost tot, ați trecut cu bine peste toate, sunteți bine. Sunați acasă, îi anunțați pe toți că ați terminat și le-ați dus pe toate împreună.
Acasă vă dați seama că așa cum e cursa, e și viața. Așa cum în viață ai momente frumoase, ai și momente grele, dar trebuie să treceți peste toate la fel cum ați făcut și în cursă, scopul suprem este să aveți o viață frumoasă și să vă bucurați de ea, ca și de cursă. Dacă reușiți să faceți asta amândoi și dacă puteți să vă încurajați unul pe celălalt și să râdeți haotic atunci când vă e și mai greu, sunteți pe drumul cel bun, veți avea o viață frumoasă împreună.

Bucurați-vă de toate, experiențe frumoase, culori și zâmbete ne înconjoară pe toți 🙂

 

Iti place ce citesti? Arata-ne aici :)
2018-04-02T15:16:39+00:00May 12th, 2014|Biciclete|0 Comments

Leave A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.