Parcurile Nationale & Route 66 – Aventura Americana (3)

//Parcurile Nationale & Route 66 – Aventura Americana (3)

Parcurile Nationale & Route 66 – Aventura Americana (3)

De 2 saptamani si ceva ne petrecem timpul prin desertul domestic al americanilor. Aparent, toate parcurile lor nationale se afla in desert. Am apucat sa vedem cateva dintre ele, insa, doar pe unul singur am apucat sa il aprofundam.

Vremea nu prea a tinut cu noi in prima parte a excursiei, vantul si ploaia ne-au fost parteneri de drum si de cort. Si, evident, nu puteau sa nu lase urme. Asa ca, in primele zile, ne-am ales cu o raceala destul de frumusica. Insa, atunci cand esti in calatorie nu prea ai timp sa te imbolnavesti. Am luat nurofen si paracetamol si ne-a trecut rapid, desi, cred ca daca eram acasa stateam bolnavi mai mult timp.

Parcurile lor nationale sunt niste minuni ale naturii. Fiecare are ceva special cu care sa te uimeasca. Iar conditiile de camping din fiecare parc sunt foarte bune. Ne-a fost extrem de usor sa facem rezervari. Recreation.gov cuprinde toate locurile de camping pentru toate parcurile. Am rezervat totul foarte usor, ca pe booking, am primit loc pentru cort in toate parcurile, asa ca, a fost simplu sa ne gasim locul de campare foarte repede. In plus, nu conta ora la care ajungeam la “cazare”, locul nostru era marcat cu numele nostru.

Un alt avantaj este pretul cardului pentru intrarea in parcuri. Ai optiunea de a plati intrare separat in fiecare parc sau de a-ti face un “annual pass” de 80$ cu care intri oriunde, timp de un an.

Am avut cortul cu noi doar in Joshua Tree si in Lake Powell, care este parte din Glen Canyon. In rest, am avut mare noroc cu couchsurfing-ul si un mic nenoroc cu airbnb in seara in care ar fi trebuit sa stam in Grand Canyon, dar despre asta probabil ca nu ne vom mai aduce aminte. Am renuntat la camping pe ultima suta de metri, chiar dupa ce facusem check-in-ul. Din pacate, se pornise asa o ploaie si un vant ca nu puteam dormi in masina, vantul o legana intr-un mare fel. Asa ca am decis sa plecam in urmatoarea localitate si sa ne luam un airbnb, era singura varianta la ora 10 noaptea.

Joshua Tree este renumit pentru pomii lui speciali, care arata fix ca niste cactusi gigantici. In rest desert, solul este nisipos, iepurii sunt in lumea lor si veveritele sunt peste tot. Nu am vazut nici o broasca testoasa, desi, ei avertizau sa verificam sub masini inainte sa plecam pentru ca, aparent, acela este locul lor favorit. Bine, cat am fost noi acolo, cred ca saracele nu au iesit din “barlogul” lor la ce vant batea. Accuwheather avertiza 20 mile / ora, undeva la 30 si ceva de km / ora. Prima seara aici a fost o mega distractie pentru noi. A, ca sa nu mai zic ce distractie a fost sa intindem cortul pe vantul ala, dar e ok, arata asa frumos cortul in desert la apus ca nu mai conta. Ne-am facut ceva de mancare si ne-am bagat in cort pentru ca era deja destul de tarziu si eram cam obositi. Am fi vrut sa dormim numai ca vantul batea cam tare, asa ca, am pus toate bagajele in cort. A fost singura varianta. Am reusit sa dormim cat de cat, sacii nostri au reusit sa pastreze o temperatura constanta tot chiar foarte bine, insa, nasul nostru a fost mereu afara. Si asa am inceput raceala :). A urmat a doua noapte si evident acelasi tratament, toate bagajele in cort, cat mai multe lucruri pe noi si noapte buna. A meritat pentru ca parcul ne-a oferit niste peisaje superbe, ne-am plimbat toata ziua, iar dupa-amiaza ne-am “sponsorizat” cu o piscina cu apa calda, undeva in acea zona. Ei le spun “hot springs”. Si pentru ca lumea este atat de mica, am intalnit un roman din Timisoara, electronist de profesie, mutat in SUA de 25 de ani cu care am povestit putin si ne-am bucurat ca am putut sa vorbim romaneste.

Dupa Joshua Tree a urmat Route 66, care da, a fost o experienta. Tot prin desert, normal. Este renumita pentru ca a fost prima autostrada care a legat Chicago de California. Are aproape 4000 km, noi nu i-am parcurs pe toti, am mers doar intre Selingman si Kingman (aprox. 113 km). Desi pare un desert lipsit de personalitate care nu are prea multe de oferit, Route 66 ne-a surprins cu vegetatia si fauna. Pe drumul acesta am vazut pentru prima oara un vultur. Senzatia a fost foarte faina, este foarte mare si planeaza mai mereu, era mai mereu deasupra noastra. Nu este periculos, nu vaneaza, mananca doar resturi. In rest, tot desertul este plin de soparle si soparlite si flori de cactus. Ramasitele fostelor moteluri si cafenele de pe vechea Route 66 au fost pastrate foarte fain si s-a lasat cu bateriile de la aparat schimbate de cateva ori. Seara am ajuns in Ash Fork la Karen, o tantica super draguta, pe la 60 si ceva de ani, fost padurar. Da, da, ati auzit bine, tipa a fost “ranger”. Acest concept este putin diferit la ei. Rangerii sunt foarte faini, poarta acela uniforme de Yogi Bear 🙂 si am inteles ca toti fac asta din pasiune. De asta sunt mereu atat de draguti. Toti ne intrebau de unde suntem si ce facem in SUA, iar noua ne placea sa povestim cu ei si uite asa faceam mereu coada de masini in spatele nostru. Principala lor activitate este verificarea actelor la intrarea in parcurile nationale, apoi administrarea camping-urilor si ingrijirea parcurilor nationale.De asta aceste parcuri nu sunt chiar atat de pustii pe cat ar parea.

De la Karen am pornit inspre Grand Canyon pe o vreme, din nou, nu foarte prietenoasa. Vant si nori. Dar cand am ajuns la canion, a meritat tot drumul, toata ploaia si toti norii. Cand l-am vazut, am ramas super surprinsi de imensitatea lui. Aproape ca am uitat ca ploua si ca este atat de frig. Pozele nu pot reda sentimentul pe care l-am avut, din pacate. Are aproape 450 km lungime, iar raul Colorado parca se joaca, acum apare, acum dispare. Nu am avut prea mult timp de petrecut aici pentru ca am decis sa anulam rezervarea de la camping si sa pornim catre urmatoarea localitate care se afla la multe mile distanta. Insa, daca ramaneam si era vremea frumoasa probabil ca ne plimbam ceva mai mult pe jos si faceam cateva trasee. Locul asta chiar merita mai mult timp.

Faptul ca am ajuns in localitatea urmatoare cu o zi mai devreme ne-a oferit privilegiul sa ne luam o zi libera de la condus. Ne-am intins cortul la Lake Pawell, parte din Glen Canyon, ne-am aprovizionat cu tot ce trebuie pentru gratar si ne-am apucat de treaba, dar mai pe seara. Ziua ne-am plimbat pe malul lacului format de raul Colorado si ne-am bucurat de soare si caldurica dupa multe zile de ploaie si vant. Tare bine a fost.

Lake Powell a fost ca o seara pe plaja la Vama Veche. Salbatic de data asta, destul de departe de civilizatie, care ne-a imbiat la relaxare. Seara am avut parte de cer senin, stelele si luna luminau la fix totul de parea ca intr-un tablou, iar greierii ne cantau tare frumos. Noaptea aceea a fost parca desprinsa din povesti. Iar dupa asta, au urmat 2 nopti la Zion.

Zion National Park ne-a placut de cum am intrat. Munti inalti, cer albastru, drumuri unduitoare (micadu.ro). Cam asa e Zion. Ca sa nu mai zic ca muntii sunt rosiatici, de piatra si perfecti pentru iubitorii de alpinism. Noi ne-am bucurat doar de cateva trasee. Am avut o zi intreaga in parc si a fost perfecta. Iarasi, o alta zi fara condus cu multa natura, peisaje care iti taie respiratia, mult necunoscut frumos tare de tot. Si aici vremea a tinut cu noi, a fost cald si frumos si, normal, ne-am bronzat. Iar couchsurfing-ul ne-a oferit o altfel de experienta. Pana acum, toti couchsurferii au fost dornici sa stea de vorba cu noi, ne-au intrebat o groaza de chestii despre Romania care pentru ei este ceva foarte “exotic”. Acest couchsurfer din Zion a fost diferit. El avea spatiu mai mare de pus la dispozitie, asa ca, am fost 4 couchsurferi in acleasi timp, in aceeasi casa. Dar a fost super fain, am dormit in paturi suprapuse si am cunoscut niste oameni tare faini, Natalia din Barcelona, Mara din Santa Cruz, Diego si Petra din Praga. In prima seara am gatit noi pentru toata lumea, iar in a doua seara am mancat tortilla de patatas facuta de Nat. Ca sa nu mai zic ca tot aici, la intrarea in parc, ranger-ul care ne-a verificat actele ne-a mai urat chestii in limba romana ca ne-a lasat masca cand l-am auzit. Suna tare bine limba romana cand esti departe de casa.

Zion-ul, una peste alta, ne-a dat acea senzatie de aproape de cer. Am urcat pe cateva carari si cerul era atat de aproape ca aveam impresia ca mai trebuie doar o saritura pana la soare. Daca aveti vreodata sansa sa ajungeti in Utah, sa nu ratati Zion-ul, este un loc cu o energie prea faina.

Dupa asa niste zile de zen “necontrolat”, am nimerit in Las Vegas, intr-o nebunie si o aglomeratie si altceva mai turistic de atat nu am vazut pana acum, dar despre Las Vegas intr-un articol viitor. Va lasam cu bine din Vallejo!

Iti place ce citesti? Arata-ne aici :)
2016-06-28T11:19:59+00:00May 18th, 2016|Calatorii|0 Comments

Leave A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.