Orasele mari si mici – Aventura Americana (4)

//Orasele mari si mici – Aventura Americana (4)

Orasele mari si mici – Aventura Americana (4)

Călătorului îi stă bine cu drumul. Iar o călătorie scurtă înseamnă multe lucruri de văzut și multe experiențe de trăit pe repede înainte. Prelungirea biletelor de întors ar fi fost o variantă, dar poate data viitoare :).

Despre orașele mari din SUA mi-am propus sa nu scriu foarte multe lucruri. Nu sunt mare fan, recunosc. Înțeleg oportunitățile pe care ți le oferă. Dar prefer totuși orașelele mici de pe lângă cele mari.

“Nightlife”-ul este clar o experiență care trebuie încercată – asta îți spune toată lumea când aude că urmează să vizitezi Las Vegas-ul. După ce ziua este totul relativ liniștit, noaptea se dezlănțuie iadul. Cumva, ceea ce este interzis sau mai puțin moral, în Las Vegas este permis și acceptat. Las Vegas-ul este clar capitala cicth-ului. Aici am vazut pentru prima oara în același loc toate atracțiile turistice ale lumii, Statuia Libertății, Turnul Eiffel, Arcul de Triumf sau Veneția. Orașul este foarte nou, abia în 1911 a primit statutul de oraș, iar foarte aproape de această dată s-au legalizat jocurile de noroc în Nevada. A apărut primul casino și după el potopul.

www.jurnaldevara.ro-7382

Din Las Vegas am ajuns destul de ușor în Death Valley, aproximativ 2 ore de condus. Death Valley este cel mai jos punct, cel mai uscat și călduros loc din nordul Americii. Temperaturile ajung pe timpul verii la 50+ de grade. Înainte să plecăm în excursie, chiar citeam că după mulți ani a plouat în Death Valley și au apărut florile deșertulu, dar nu am apucat să le mai vedem pentru că erau deja 40 de grade. Death Valley este una dintre acele experiențe frumoase, dar înfricoșătoare în același timp. Poți găsi apă, benzină sau mâncare în locurile special amenajate, care se află la câțiva kilometri buni distanță unul de celălalt. Așa că trebuie să fii bine pregătit și să anticipezi foarte bine ceea ce urmează. Internet sau semnal la telefon nu există. Indicatoare care avertizau să oprim aerul condiționat pentru a evita supra încălzirea motorului erau peste tot. Totul este arid și fără viață. Singurele vietăți sunt animalele sălbatice care trăiesc acolo, în mare parte, vulturi, coioți sau vulpi. Primul resort deschis în Death Valley, evident accesibil doar pentru bogătașii vremurilor, a avut ca principal scop petrecerea vacanțelor de iarnă, asta pentru că în deșert temperaturile nu scad sub 15 grade.

picture345

Death Valley este unul dintre acele locuri pe care, probabil, că nu îl vom mai vizita vreodată, dar pe care a meritat din plin să îl traversăm. Aici am avut cele mai mari emoții, dar și cele mai mari satisfacții pentru că am reușit să ne bucurăm de o super experiență. Confortul cu care suntem obișnuiți acasă nu prea ne pune în situații dinastea. Am fost norocoși ca de obicei, totul a mers bine, mașina nu ne-a făcut nici o surpriză, am rămas cu amintiri faine și poze frumoase din locul asta.

Iar cand aproape că am părăsit deșertul arid și temperaturile extrem de mari, s-au așternut în fața noastră munții Sierra Nevada. Cu zăpadă pe creste și un peisaj cum numai în filmele acelea western am văzut.
www.jurnaldevara.ro-7833

Știam că urma ceva frumos tare, munții îmi dau senzația asta mereu. Ne-am oprit la Visitor Center și acolo am aflat că urma să fim în dreptul celui mai înalt vârf din SUA, Mt. Whitney (4.421 m). A da, și tot acolo am schimbat sandalele cu ghetele, se simțea deja că suntem la poalele munților.

Am stat o noapte în Lone Pine, locul în care s-au filmat multe western-uri printre care și Django Unchained. Există un muzeu al filmului unde poți vedea recuzita de la filmări și unde ne-au povestit câte ceva despre locurile pe care le putem vedea, despre filmele și regizorii celebri care au trecut pe acolo. “Movie Road” este strada construită special pentru accesul cu echipamentele de filmare. Orașul este mic, aproximativ 2000 de locuitori. Iar ceea ce îl face deosebit și atât de râvnit de regizori și scenografi este priveliștea, la poalele munților cu zăpadă pe creste sunt dealurile roșiatice de deșert, Alabama Hills. Practic, 2 în 1, deșert și munte în același loc, totul natural. Nu puteam să trecem peste această experiență fără să încercăm un motel cu specific. Zis și făcut. Ne-am fi dorit să petrecem ceva mai mult timp aici, dar aveam drum lung a doua zi.

www.jurnaldevara.ro-8091

Așa că am pornit pe sub munți a doua zi de dimineață. Peisajele au fost parcă desenate în tablouri și ne-au umplut sufletul de bucurie. Am condus pâna în Mammoth Lakes. Un ski resort. Nu înțelegeam de ce tot vedeam mașini care merg în aceeași direcție cu noi și au schiurile pe mașină, dar când am ajuns acolo ne-a fost elucidat acest mister. Frig, zăpadă și da, se schia încă. Ne spuneau cei de la cazare ca se schiază doar între orele 7 și 14 în fiecare zi. Sandalele noastre nu au avut succes nici aici. Trebuia să stăm în cabana unui couchsurfer care ne lăsase cheile sub preș, dar nu prea a fost cu noroc. Am ajuns, am găsit cheile, am intrat în casă, 13 grade. Jonathan ne-a dat toate indicațiile despre cum să pornim apa caldă și lumina, iar despre căldura ne-a spus doar atât, găsiți lemnele acolo și faceți foc. Ok, ne-am pus pe treabă. Soba precum cea pe care o avea el nu mai văzusem vreodată. Era ceva mai “vintage”, dar am zis că ce poate fi atât de complicat. Am bagat lemne în sobă, mai întâi mici și apoi cele mari, focul se aprinsese, dar dacă închideam ușa sobei se stingea. Când o deschideam izbucnea cu tot cu fum pentru că dădea de oxigen. După câteva încercări și o casă în care aproape că nu mai puteam respira de fum, am decis că nu mai putem sta acolo, iar asta nu din cauza fumului. Am acceptat cu greu că nu ne pricepem să pornim soba. Așa că, deși căbănuța ne-a plăcut tare mult, nu am avut de ales. Am deschis toate geamurile și ușa pentru că nu se mai putea respira de fum, am aerisit bine, am închis apoi totul și i-am scris un mesaj de mulțumire lui Jonathan îndreptându-ne către cel mai apropiat lodge. Era deja 8 seara, se întuneca și se făcuse frig. În lodge era cald și bine, iar după o zi de condus și de plimbat prin frig, ce îți poți dori mai mult. Am plecat dimineață a doua zi, aveam iarăși de parcurs kilometri buni până în Carson.

Planul inițial era să pornim din Mammoth Lakes direct către San Francisco cu o oprire de o noapte în Yosemite. Dar vremea ne-a determinat să schimbăm planul, trecătoarea era închisă din cauza zăpezilor. Localnicii spuneau că zăpada precum cea de anul asta nu au mai avut de mult. Am făcut totuși un scurt ocoliș și am mers până la barieră, în Tioga Pass. Eram acolo și ne-ar fi părut rău să nu vedem măcar puțin din peisajele acelea absolut minunate. Când am ajuns sus, la 3000, zăpada era mai înaltă decât noi. Și pe acolo se schia, dar cumva pe riscul fiecăruia. Nu erau pârtii amenajate și nici cabluri, aventurierii își urcau schiurile în spate. Dar aveau “companie” plăcută, măcar atât, marmotele erau peste tot. Ne-am luat la revedere de la zăpadă pentru vara asta și am coborât, continuând drumul către Carson. Aici ne-am așezat la povești cu couchsurferii, oameni faini și simpatici, ea a stat vreo 8 ani în Kenya, iar el a călătorit în toată lumea și încă face asta, tocmai se întorsese din Japonia de la schi. Așa că am avut ceva povești de ascultat.

www.jurnaldevara.ro-8242

A urmat Vallejo unde iarăși am avut un couchsurfer super fain, brazilian la origini, lucra în industria imobiliară și știa destul de multe despre România. Am avut ce povesti cu el, călătorise destul de mult și el. Ne-a recomandat ca înainte de San Francisco să trecem puțin și prin Napa Valley sau valea vinurilor. Zis și făcut.

www.jurnaldevara.ro-8367

Napa este o mică Franța, de fapt sudul Franței mai bine zis, un fel de Provence. Arhitectura, podgoriile, restaurantele cochete, străduțe înguste, “les chateaux”, oamenii relaxați, a fost o plăcere se ne plimbăm prin Napa. Ne-am luat și noi porția de relaxare și am stat câteva ore aici. Ne pregăteam pentru aglomerația din San Francisco.
Nu am rezistat tentației de a ne mai opri puțin și la Muir Woods. Parcul Sequoia era pe lista noastră, însă, pentru că trecătoarea era închisă și nu am mai avut acces la scurtătura peste munți, am fost nevoiți să îi ocolim, iar asta a însemnat câțiva kilometri în plus care nu ne-au permis să mai ajungem la Sequoia.
Muir Woods este fratele mai bătrân al lui Sequoia, iar copacii se numesc “redwood”. Între 1845 și 1900, odată cu expansiunea orașului San Francisco, acești copaci au fost în mare parte tăiați pentru construirea caselor, iar această pădure este ceea ce a mai rămas. Înălțimea și dimensiunile tulpiniilor sunt impresionante, iar pentru ca sunt foarte înalți, cerul abia că se mai vede. Este umbră și destul de multă umezeală din cauza asta.

www.jurnaldevara.ro-8518

Ca o concluzie, California ne-a placut cel mai mult, toate orașele sunt verzi, au și deșert, și ocean, și câmpii, și dealuri. Au tot ce le trebuie pentru călătorii faine.

Excursia noastră s-a încheiat în San Francisco, un oraș plin de surprize. Acum vedeam zgârie-norii, acum eram într-un cartier cu căsuțe elegante în stil victorian, cu grădini pline de flori. Și nici măcar nu parcurgeam cine știe ce distanțe, am pățit asta de vreo câteva ori în aceeași zi, în care am bătut orașul pe jos, în lung și în lat. Suntem puțin obosiți, este finalul excursiei, dar oricât de obosiți am fi, nu ne putem abține să nu umblăm de nebuni și să bifăm tot ce ne-am propus. Cum ai putea să ratezi Golden Gate-ul? Cum ai putea să nu te plimbi puțin prin parcul de lângă Golden Gate, pe care s-au chinuit atâta să îl facă să arate ca Central Park-ul din New York? Cum să ratăm o plimbare printre hipioții din Haight-Ashbury? San Francisco merită din plin, este un oraș special și chiar merită să petreci câteva zile pe aici.

PS: dacă ajungeți în oraș și sunteți fani cafea, nu ocoliți Flywheel Coffee.

Iti place ce citesti? Arata-ne aici :)
2018-04-01T20:25:34+00:00May 25th, 2016|Calatorii|0 Comments

Leave A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.